Duminica a XXX a -Sfântul Luca al Crimeei

Aţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împarta averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului.

Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultand cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie.
Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi:
 “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. 
Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. 
Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va manca: aţi strâns comori în vremea din urmă.
Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot.
V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi îmbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-aţi osândit pe cel drept şi L-aţi omorât; El nu va tine piept“. (Iacov 5, 1-6)

Vedeţi ce cuvinte cumplite a spus Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi, cât de înfricosător i-a zugrăvit? Şi ce poate fi mai cumplit decât cuvântul Domnului Iisus Hristos despre faptul că bogatului îi este greu să intre în împărăţia lui Dumnezeu?

De ce este aşa? În acele timpuri, când Domnul a venit pe pămănt, în sânul poporului israelit era dominantă părerea că bogăţia reprezintă binecuvântarea lui Dumnezeu: bogaţii erau cinstiţi, respectaţi, li se acorda o deosebită cinstire.
Când Domnul a spus aceste cuvinte uimitaore despre bogăţia care împiedică intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu, ucenicii Lui cu mirare au întrebat:
“Atunci cine poate să se mântuiască?“

Doar şi ei îi considerau pe bogaţi binecuvântaţi de Dumnezeu, prin urmare, dacă bogaţii nu se vor mântui, atunci cine? Domnul le-a spus:
“Aceasta e cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“.
Să pătrundem sensul acestor cuvinte. Când tânărul şi-a exprimat dorinţa de a-L urma pe Domnul, acesta l-a întrebat:
“Dar ştii poruncile?“
“Da – a spus el –, desigur, ştiu toate poruncile, toate acestea le-am păzit din copilarie!“
Însă Domnul i-a arătat lui şi tuturor că nu este de ajuns doar să îndeplineşti poruncile Vechiului Testament, acele zece porunci pe care şi voi le cunoaşteţi.
De ce nu este deajuns? Doar evreii gândeau că totul se reduce la aceasta, că cel care le îndeplineşte va fi curat şi sfânt şi va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Iar Hrisots le-a spus că lucrurile nu stau chiar aşa.

Ce recomandă poruncile Vechiului Testament?

 Prima poruncă recomandă să ne închinăm unui singur Dumnezeu şi doar pe El să-L cinstim; ea intrzice să cinstim oricare alţi dumnezei, cu excepţia Dumnezeului celui adevărat. Cea de-a doua poruncă interzice să te închini idolilor. Dar cei care nu se închină idolilor şi zeilor sunt cumva sfinţi şi curaţi? Doar noi toţi Îl cinstim pe Unul Dumnezeu, nimeni dintre noi nu se închină la idoli!

Prin Moise, Dumnezeu a poruncit să-i cinsteşti pe tatal şi pe mama ta, să nu-i superi. Oare suntem noi sfinţi daca îi cinstim pe părinţii noştri, nu-i supărăm şi nu-i alungăm din casă la bătrâneţe? Oare doar aceasta ne îndreptăţeşte în faţa lui Dumnezeu?

Moise a poruncit să nu desfrânăm, să nu ucidem, să nu furăm, să nu dăm mărturie mincinoasă, să nu invidiem pe aproapele nostru şi să nu pofitm soţia aproapelui nostru.

Dar dacă noi nu suntem ucigaşi, nu suntem hoţi, nu suntem martori mincinoşi, nu suntem desfrânaţi, dacă nu răpim din invidie averile fraţilor noştri, oare suntem sfinţi, oare suntem curaţi în faţa lui Dumnezeu?

Toate poruncile Vechiului Testament au o exprimare negativă: nu fi aşa, nu fi altfel. Dar ele nu spun cum trebuie să fim. Ele doar interzic cele mai grave păcate. Au fost destinate unui popor barbar, care urma să fie îndreptat în cele elementare.

Domnul nostru Iisus a spus despre Sine că nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească. Iar cuvântul “a împlini” în limba slavonă are două semnificaţii – “a împlini” şi “a plini“.

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a adus Legea Nouă, desăvârşită faţă de Legea Veche a lui Moise. El ne-a dat poruncile mântuirii, ne-a lăsat Fericirile. A spus că cei blânzi, sfinţi şi curaţi înaintea lui Dumnezeu vor moşteni Împărăţia cerurilor, iar nu cei care nu sunt hoţi, ucigaşi, care au împlinit poruncile Legii din Sinai, ci aceia care au desăvârşirea duhovnicească, cei care sunt plini de smerenie, ai căror ochi varsă râuri de lacrimi de umilinţa în faţa acelor orori care ne împresoară tot timpul vieţii noastre.

El a vorbit despre fericirea celor blânzi şi a celor care flămânzesc şi însetoşează de dreptate. El a vorbit despre fericirea celor milostivi şi făcători de pace. El a făgăduit Împărăţia cerurilor celor care au suferit prigoană pentru dreptate, care au fost izgoniţi şi ocărâţi, care au fost defăimaţi din pricina numelui Lui. Iată cine este sfânt şi curat – cel care are desăvârşirea duhovnicească.

 Domnul cere de la noi toţi să fim desăvârşiţi, precum Tatăl nostru Cel ceresc desăvârşit este”
Domnul, în predica sa de pe munte, a dat astfel de prescripţii, încât inima noastră se cutremură. Cum să nu ne îngrijim pentru ziua de mâine, cum să ne iertăm duşmanii, cum să-i iubim, cum să dăm cămaşa de pe noi? Dar toate acestea trebuie să le îndeplinim ca să putem fi desăvârşiţi.

Domnul Iisus Hristos i-a spus tânărului care căuta desăvârşirea şi care împlinise toată Legea cea Veche:
“Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino de-Mi urmează Mie!“
Si a plecat tânărul bogat cu tristeţe, pentru că era mare averea lui şi nu putea să îndeplinească această cerinţă a lui Hristos.

De ce anume i-a prezentat o astfel de cerinţă Domnul? De ce a cerut El ca băiatul să vândă totul şi să împartă săracilor?

Deoarece a avea mare bogăţie este incompatibil cu implinirea poruncilor lui Hristos. Oare poate omul, ai cărui ochi izvorăsc lacrimi la vederea necazurilor şi a amarului fraţilor săi, oare poate cel milostiv şi smerit să vadă toate acestea şi în continuare să-şi înmulţească averea, să construiască casă, să strângă bani, să cumpere cai şi obiecte luxoase care nu-i sunt necesare?

Desigur, nu poate, pentru că în cazul în care acesta este milostiv, el va da totul. Iar dacă păstrază pentru sine bogăţia sa, înseamnă că se iubeşte pe sine mai mult decât pe aproapele său, iar Domnul ne-a poruncit să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
Dacă îi vom iubi pe apropiaţii noştri astfel, oare nu vom da celui care are nevoie şi celui flămând tot ceea ce avem? Oare vom putea trăi cu acea viaţă necreştină, cu care trăiesc miliardarii americani, care au depozite pline cu aur? Pe luxul nebun îşi risipesc aceste bogăţii, pe distracţii absurde, revoltătoare îşi risipesc banii dobandiţi cu sudoarea şi sângele celor care au muncit pentru ei. Iar Domnul îi pedepseşte pentru aceasta prin copiii lor, pentru că ştim din cărţile miliardarilor că nu există oameni mai dispreţuiţi, mai neînsemnaţi în ochii oamenilor decât fetele şi fiii lor – aceste stârpituri, aceşti oameni pervertiţi, care nu au niciun ideal înalt, ocupaţi doar cu distracţiile şi cu plăcerile de care s-au plictisit, de care s-au săturat. Iată că şi Domnul Iisus Hristos spune că dacă nu vrem să ne despărţim de bogăţia noastră, atunci nu vom putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă rămânem cruzi la inimă, egoişti şi aspri.

Dar este oare locul unora ca aceştia în Împărăţia lui Dumnezeu?

Aflăm că-i este mai uşor cămilei să treacă prin urechile acului decât unui bogat să intre în Împărăţia cerurilor.

Ce legătură au aceste cuvinte ale lui Hristos, toate aceste lămuriri, cu noi, cei care nu avem bogăţii? Răspunsul este: una directă.

Observaţi ce dăunează sufletului celor bogaţi. Le dăunează faptul că bunurile pământeşti, plăcerile, luxul sunt puse mai presus de orice, mai presus decât bunurile duhovniceşti pe care le apreciază oamenii care nu au bogăţii pământeşti, materiale, dar care sunt bogaţi de dragostea de Dumnezeu, de dragostea de aproapele.

Cine este stăpânit de bunurile pământeşti, cine caută plăcerea, suferă tocmai de păcatul care îl împiedică să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar puţini sunt oare printre noi cei care nu au bogăţii, care trăiesc în mizerie sau care au un venit mediu – oare puţini sunt printre noi cei care însetează după bunurile materiale, distracţii şi plăceri, cei care nu se fac vinovaţi de păcatul bogaţilor pentru că n-au bogăţie, dar dacă ar avea-o, ar păcătui la fel ca şi acel bogat la porţile căruia stătea săracul Lazăr?

Dacă noi, care nu avem bogăţii, însetăm după plăceri, dacă ne stabilim ca scop al vieţii noastre bunăstarea pământească, dacă toate gândurile noastre sunt îndreptate spre aranjarea cât mai comod a vieţii pământeşti, dacă tindem spre aceasta, atunci, cu siguranţă, suntem departe de ceea ce ne-a poruncit Domnul Iisus Hristos. Pentru că oamenii care tind spre curăţia inimii, oamenii cu inimile pline de îndurare doresc să comunice cu Dumnezeu, cer harul şi dragostea Lui, vor să fie fraţi şi surori în Hristos.

Cel mai necăjit sărac, care nu are vreo avere pământească, dar care Îi slujeşte lui Dumnezeu, de multe ori se arată mai bogat decât cei mai bogaţi oameni din lume. Cu harul lui Dumnezeu, cu căinţa inimii, cu dragostea şi compasiunea pentru cei flămânzi şi necăjiţi, cu acestea este el bogat, dar mai întâi de toate cu dragostea fierbinte faţă de Dumnezeu Mântuitorul.

Acum este de înţeles răspunsul Domnului la întrebarea ucenicilor Săi uimiţi:
“Doamne, dar cine poate să se mântuiască?“

El le-a răspuns:
“La oameni aceasta este cu neputinţă, la Dumnezeu însă este cu putinţă“.
La Dumnezeu totul este posibil. Lui Dumnezeu îi este cu putinţă să lipsească de bunurile duhovniceşti pe cei nemiloşi şi aspri. El poate să dea cea mai mare bucurie săracilor nenorociţi şi nefericiţi, care mor de foame.
Dumnezeu îi poate mântui pe toţi. El îl poate mântui şi pe cel bogat – în cazul în care acesta se pocăieşte, îşi dispreţuieşte bogăţia şi îndeplineşte cuvintele lui Hristos:
“Du-te, vinde averea ta şi dă-o săracilor şi vino şi urmează-Mi Mie!“

Astfel a procedat unul dintre cei mai mari sfinţi, Cuviosul Antonie cel Mare. El şi-a pierdut la varsta de 20 de ani părinţii, de la care a moştenit o impresionantă avere. Odată a auzit în biserică cuvintele Evangheliei:
“Dacaă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer, şi vino de-Mi urmează mie!“

Aceste cuvinte l-au uimit pe Antonie şi au pătruns adânc în inima lui, cuprinzându-i pe deplin gândurile. Aşa că a mers, şi-a vândut averea, a împărţit-o săracilor, apoi s-a retras în pustia africană îndepărtată, în care a trăit până la adânci bătrâneţi, renunţând la bunurile pământeşti, dar primind o bogăţie duhovnicească nemăsurată de la Dumnezeu.

El a devenit văzător cu duhul, făcător de minuni, a devenit frate şi prieten al lui Dumnezeu.

Toţi ar trebui să cugetăm la cuvintele lui Hristos despre faptul că îi este mai uşor cămilei să treacă prin urechile acului decât celui bogat să intre în Împărăţia cerurilor.

Să îndepărtăm de la noi alipirea de bunurile pământeşti!

Să tindem doar spre un singur lucru – spre a deveni prieteni ai lui Dumnezeu, fraţi ai lui Dumnezeu, care Îl iubesc pe Hristos, spre a fi iubiţi ai Lui.

(Predici, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

GALERIE FOTO

Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net

Pr. Iustin Parvu

Părintele Iustin Pârvu : “Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!”

Este Har...

- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

Parintii nostri

Parintii nostri

Sf. Nicolae Velimirovici


”Oamenii buni nu ţin cuvântul lui Hristos scris pe hartie, pentru ca hartia este in
afara omului şi poate fi pierdută. Nici în minte nu-l ţin, pentru ca mintea se afla
la suprafaţa fiinţei, si poate uita. Ci îl ţin întru cele mai dinlăuntru, în inima
curata si bună, unde nu se poate pierde, nici nu se poate uita, ci unde creşte ca
aluatul si dă în spic ca grâul, veselindu-l pe om ca vinul şi mângâindu-i viaţa lui
ca untdelemnul, ca să strălucească precum soarele.”

Maica Domnului

Maica Domnului

Spovediți-vă

Grabeste-te sa dezvalui ranile tale sufletesti inaintea Domnului si cauta dezlegare si iertare. Si, daca dupa iertare mai mult vei cadea in aceleasi pacate, mai mult sa faci pocainta si asa pana la sfarsit. Si Dumnezeu, vazand osteneala si pocainta ta, nu te va lasa fara ajutorul si mila Sa. Daca El ne-a poruncit sa-i iertam aproapelui, ce se caieste, de saptezeci de ori cate sapte, cu atat mai mult ne va da El Insusi iertare daca vom alerga la El cu pocainta. Iar faptul ca patimile nu se departeaza, este din voia lui Dumnezeu. Scriu Sfintii Parinti ca patimile si caderile il smeresc pe om, il duc la zdrobirea inimii si prin aceasta atrag asupra lui mila lui Dumnezeu. (Sfantul Iosif)