– Tu Mă iubeşti, iubitul Meu,
mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli
pe calea Crucii, oare?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar nu de-ajuns de tare!
Vreau să Te iubesc,
vreau să Te iubesc,
vreau, cu mai mult foc,
să Te iubesc.
– Iubitul Meu, tu Mă iubeşti
mai mult ca orice-avere?
Poţi tu să laşi al lumii tron,
să iei a Mea durere?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar încă se mai cere!
– Iubitul Meu, azi Mă iubeşti
mai mult ca ieri pe Mine?
Creşti, oare, tu iubirea Mea
tot mai frumoasă-n tine?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc,
dar vreau mai mult, ştii bine!
– Eşti mulţumit cu cât îi dai
şi cât îi arzi iubirii?
Îmi eşti tu oare îndeajuns
dulceaţa-mpărtăşirii?
– Nu, Doamne, ci mai mult mi-aş vrea
altarul dăruirii.
Ajută, Preaiubitul meu,
iubirii-mi proşternute
să-Ţi verse mirul cel mai scump
al lacrimii tăcute,
ca rana cea mai din adânc
să-Ţi spele şi sărute.
Traian Dorz,
