duminică, 19 noiembrie 2017

Bogatul caruia i-a rodit tarina - Predica la duminica a XXVI- a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Vrednicilor de iubire dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,Faca Domnul, din indurarea Lui, si astazi sa ni se impartaseasca lumina divina, in bucuria inimilor noastre si plinirea lor, din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei randuit de Parintiii Bisericii noastre. 

Sa fie citit si ascultat astazi.

A zis Domnul pilda aceasta: “Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina.
Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele?
 Si a zis: Aceasta voi face: Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu:
Suflete, ai multe bunatati strinse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te.
Iar Dumnezeu i-a zis:
Nebune! In aceasta noapte voi cere de la tine sufletul tau.
 Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi?
Asa se intampla cu cei ce-si aduna comori siesi si nu se imbogatesc in Dumnezeu” (Luca 12, 16-21).

Iubitilor, cu o inima vie, dornica de adevar si mantuire, sa fim acum, ascultand si talcuind acest dumnezeiesc cuvant al Evangheliei, fiecare vers, gustand si rodind in noi lumina adevarului.

 E o parabola, un fapt luat din lumea noastra obisnuita, de dupa pacat, rostita de
Citește mai mult

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Duminica a XXVI a dupa Rusaliii-Bogatul caruia i-a rodit tarina

CELE PE CARE LE-AI STRANS ALE CUI VOR FI?

Sa ascultam o parabola simpla. Una din acelea pe care Mantuitorul, probabil, le improviza pe loc, dupa nivelul ascultatorilor si dupa subiectul convorbirii. Povestirile Sale sunt adevarate creatii literare. Lui Iisus i s-ar cuveni un loc aparte, in afara de acela pe care il are in istoria mantuirii, si in istoria culturii si a literaturii universale. Evident, e prea mare pentru aceasta.



Dar a-L revendica si pentru cultura si literatura, nu mi se pare a-L cobora sau a propune vreo blasfemie. N-ar fi decat o noua ipostaza pamanteasca a Sa, reflectand in mod concret realitatea. Gandul meu porneste de acolo ca ar trebui sa deschidem pentru Iisus toate drumurile ca sa intre in viata oamenilor. Dar am pornit de la promisiunea ca vom asculta o parabola. Parabola e o specie literara care .vorbeste prin analogie, prin asemanare. Iti spun ceva, ca sa intelegi altceva. De aceea se mai numeste si "pilda". Zicem adesea, in vorbirea zilnica: Cutare "vorbeste in pilde", adica cu subintelesuri, cu aluzii. Cel care vorbeste in pilde o face pentru ca ceea ce vrea sa-ti comunice e mai usor de inteles si mai concludent pe calea aceasta.

De cele mai multe ori intelesul parabolei se impune de la sine, imediat, uneori chiar mai convingator
Citește mai mult

joi, 16 noiembrie 2017

Postul limpezeşte mintea

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă.

 Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.


Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.

Vai nouă, cât de mult suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite!
 Ele ne împiedică să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim semenii, să îndeplinim poruncile Domnului.
Citește mai mult

Doamne, îmi este rușine

Rugăciunea lui Erza – Erza 9, 6

 „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.

 Binecuvântat este orice credincios al lui Dumnezeu care n-are ce să ascundă și n-are ce să regrete din viața lui.

Binecuvântat este omul a cărui față nu-i silită să se întoarcă și să se rușineze niciodată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor pentru fapte și pentru căi necinstite.

Dar care este oare acest om și acest credincios care poate să fie astfel în fața lui Dumnezeu? Totuși, când faptele de rușine sunt făcute în chip nerușinat, când nu numai unii, ci chiar mulțimea toată se dedă la desfrânare, când un duh de desfrâu cuprinde un popor întreg de sus până jos – atunci este starea cea mai îngrozitoare. Atunci întreagă mulțimea se găsește lângă moarte. Ca Sodoma și ca Ninive (Facere 18, 20; Iona 1, 2).


Dacă ne se găsește atunci cineva care să-și simtă răspunderea pentru starea și pentru viitorul
Citește mai mult

marți, 14 noiembrie 2017

Postul Nasterii Domnului

Dacă m-ar întreba cineva ce înseamnă a posti, aş spune că nu există cuvinte pentru a explica iubirea.

A posti înseamnă a iubi.



A iubi pe Dumnezeu şi pe tine, omul, trup şi suflet.
A iubi pe om, aproapele şi departele tău.
A nădăjdui că iubirea aceasta nu te confuzează, nu te aşază îndoielnic în colţurile confuze şi sincretiste ale lumii.
A posti înseamnă să stai mereu de partea lui Dumnezeu care stă de partea omulu,
A posti înseamnă a pregusta din exerciţiul fundamental al Învierii.

O să spuneţi că acesta-i Postul Crăciunului... Am să vă spun că aşa este şi totuşi cântăm 'Florile-s
dalbe, flori de măr'. Iar merii înfloresc primăvara, semn al anotimpului Învierii.
De pe culmea păstorilor din Betleem, din înaltul cerului de unde Îngerii vestesc Naşterea lui Hristos, din frângerea de munte ce
Citește mai mult

Sfântul Ioan Gură de Aur-Despre post

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc.

Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli.

În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea.

De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el.

Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească.

De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească.

Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască.

Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17).

Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa.

Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat.

Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit?

Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post.

Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2).

După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4).

Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească.

Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23).

Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni?

Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic.

Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire?

Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16).

Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului.

Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine.

Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului.

Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos.

Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului.

De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții,
Citește mai mult

luni, 13 noiembrie 2017

Painea cea spre fiinta, intre necesar si exces

Pericopa bunului samarinean (Luca, 10, 25-37) care este a milei si a grijii de nevoile si necazurile semenului ne evoca pe acei falsi idealisti neobositi in a ne spune: Ce va tot plangeti si vaicariti ca nu aveti destula paine si nu mancati pe saturate! Sunteti, nu inceteaza ei a starui si dojeni, sunteti materialisti, robi pantecelui si prea putin crestini. Va tot plangeti si tot cartiti; dar nu painea este esentialul si nu ea va va mantui; oamenii, o stiti doar, nu traiesc numai cu paine.


Predicatorii acestia ai idealismului se recruteaza de cele mai multe ori dintre ghiftuitii si imbuibatii lumii. Pe deplin lamurit este ca nu au citit parabola samarineanului milostiv si ca nu se pricep sa faca distinctie intre necesar si exces. Una este lacomia, alta este strictul necesar vietii. Au dreptate cat priveste jindul dupa delicateturi si rasfaturi, nu insa cand e vorba de paine. Ni se pomeneste de infranare si ascetism, dar se pierde din vedere ca ascetismul e treaba voluntara; cand e impus nu
Citește mai mult

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Predica la DUMINICA A XXV-A dupa Rusalii

Samarineanul milostiv


Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si vazandu-l, i s-a facut mila (Luca X, 33).

       Frati crestini,

       Au trecut aproape 2000 de ani, de cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos a istorisit parabola aceasta a omului cazut intre talhari. Si totusi de atunci si pana astazi, o multime de oameni au cazut si cad mereu intre talharii nu numai trupesti, ci si sufletesti.

       Multi crestini nu inteleg cuprinsul acestei Sfinte Evanghelii. Pe multi ii duce in ratacire nepasarea preotului, care a trecut pe langa omul lasat de talhari aproape mort. Multi zic, ca daca un preot a putut sa fie fara mila fata de un biet nenorocit, atunci ce se mai poate spune de ceilalti oameni!
 Dar Evanghelia de astazi ne arata ca nu este vorba aici de un preot nemilostiv si nu se face referire in aceasta parabola nici la Ierusalimul nici la Ierihonul acesta pamantesc. Cu totul altul este intelesul Evangheliei, a carui talcuire o voi face cu ajutorul harului dumnezeiesc.

       Omul cazut intre talhari este Adam cu tot neamul omenesc. Ierusalimul este raiul, fericirea cea
Citește mai mult

Rugaciune catre Sfantul Mare Mucenic Mina

O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie:
 Vezi, Sfinte, paguba mea, vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu.
De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau.
Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu.

 Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta
Citește mai mult

vineri, 10 noiembrie 2017

Neliniştea tinerilor pentru aflarea rostului lor în viaţă


Cuv .Paisie Aghioritul
*Părinte, neliniştea unui tânăr pentru aflarea ros-tului său în viaţă se datorează necredinţei?
Nu întotdeauna. Adeseori tinerii care se interesează cum să se aranjeze mai bine, dar să se afle şi aproape de Dumnezeu, se neliniştesc pentru rostul lor în viaţă.   Iar lucrul acesta dovedeşte sănătatea lor duhovnicească.


 A nu se gândi şi a nu se nelinişti un tânăr pentru aflarea rostului său, este dovada unui om
indiferent, şi prin urmare unul ca acesta este un neprocopsit. Numai că cei care se neliniştesc pentru aflarea rostului lor trebuie să ia aminte ca neliniştea lor să nu depăşească limita, pentru că diavolul încearcă să o exagereze, să facă din ea un stres, ca astfel să le tină mintea într-o continuă zăpăceală.

Tinerii trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru a se linişti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Părinte iubitor acţionează acolo unde noi, omeneşte, nu putem face nimic. 
Nu trebuie să se grăbească să ia hotărâri "necoapte" pentru viaţa pe care o vor urma. 

Cunosc tineri care se neliniştesc mult şi încearcă să-şi rezolve toate problemele dintr-odată. 
Citește mai mult

joi, 9 noiembrie 2017

Toate cele ce se petrec în lume-Sf Nectarie de la Eghina

Că toate cele ce se petrec în lume se întâmplă prin voia lui Dumnezeu şi că nimic nu are loc fără voia Lui, aceasta este limpede dintr-o necesitate logică: dacă lumea nu este de sine stătătoare şi independentă, ci este creaţia lui Dumnezeu, urmează în chip necesar şi că ea se va supune voii lui Dumnezeu, altminteri relaţia cu Creatorul va înceta, şi lumea fie va avea autonomie şi raţiune, deci libertate şi independenţă, fie se va întoarce imediat la nefiinţă, la nimic.

Totuşi, întrucât cea dintâi supoziţie se dovedeşte imposibilă, iar a doua se anulează de la sine prin însăşi evidenţa lucrurilor, rezultă că lumea se supune voinţei lui Dumnezeu, fiindcă, aşa cum o dovedesc concepţiile filozofice, toate subzistă şi sunt păstrate în virtutea faptului că sunt guvernate neabătut de o lege înţeleaptă şi temeinică, ce nu poate fi lucrarea hazardului, ci cu adevărat lucrarea
Citește mai mult

miercuri, 8 noiembrie 2017

Pomenirea Soborului mai-marilor Arhangheli Mihail si Gavriil si al tuturor cerestilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile,
Începătoriile, Puterile, Arhanghelii si Îngerii, Mihail, prea-încuviintatul mai-marele peste cetele puterilor ceclor fără de trup, si în Legea Veche si în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, si arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmasul si luptătorul mântuirii noastre, înăltându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său si a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" si lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieste Domnul "Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând".

Asemenea cu el si ceata ce era sub el, înăltându-se, a căzut.

Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinta către Stăpânul si arătând multă nevointă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele întelegătoare.
Citește mai mult

luni, 6 noiembrie 2017

Cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

Şi alţii sunt săraci. Dar aceştia sunt sănătoşi. Se duc unde vor, lucrează, îşi primesc plata sau salariul şi trăiesc. Desigur că nu trăiesc ca bogaţii. Dar trăiesc acceptabil. De ce nu şi fericiţi? Când cineva e sănătos, atunci o bucată de pâine, câteva măsline şi o ceapă le mănâncă cu poftă. Când însă este bolnav, atunci şi cele mai bune mâncăruri i se par lipsite de gust. Aşadar, Lazăr pe lângă sărăcie avea şi boala.

Desigur că şi alţii sunt săraci şi bolnavi. Dar au rude şi prieteni, oameni care se interesează de ei şi nu-i lasă fără îngrijire, hrană şi medicamente. Dar Lazăr nu era doar sărac şi bolnav. Era şi cu totul singur. N-avea pe nimeni care să-i arate atenţie.

Dar iarăşi va spune cineva: Şi alţii sunt săraci, bolnavi şi singuri pe lume. Da. Dar ei trăiesc în cartierele sărace, într-o mulţime de oameni nefericiţi. Şi văzând că nenorocirea îi îmbrăţişează pe
Citește mai mult

duminică, 5 noiembrie 2017

Duminica a XXII a dupa Rusalii-Bogatul nemilostiv si saracul Lazar

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit.
O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită întotdeauna, ori de câte ori li s-ar spune: că fără nimic au intrat în această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea.


Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţa, nu ca s-o ia.

Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere 1, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul. Prin fapte însă oamenii arată că, dimpotrivă, socotesc iarba mai presus de om, de vreme ce îşi dau şi viaţa lor, şi pe a altora, pentru iarbă. 
Citește mai mult

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

PREDICA LA DUMINICA A XXII-A DUPA RUSALII - Bogatul nemilostiv

Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti! (Luca XIV, 25)

       Parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar este bine cunoscuta. Bogatul, lacom si zgarcit, petrece si se veseleste zilnic dezmierdandu-si trupul cu cantece, bauturi si mancaruri alese, in timp ce saracul, plin de bube si flamand, sufera la usa lui.

       Predica Mantuitorul nostru Iisus Hristos incepuse sa capteze multimile din toate partile Palestinei. Se raspandise pretutindeni zvonul ca un om nemaiintalnit face minuni; vindeca tot felul de dureri, tamaduieste neputintele si vorbeste intr-un chip atat de minunat cum n-a mai vorbit nimeni pana acum. Toata lumea alerga sa-i vada chipul stralucitor si sa-i asculte cuvantul fermecator.
       Intr-una din zile pe cand era inconjurat de multime multa de ascultatori intre care erau oameni bogati si puternici ai zilei care-L priveau din inaltimea situatiei lor cu un fel de mandrie personala, precum si multi saraci, amarati si necajiti, Mantuitorul zugraveste prin cuvinte minunate, tabloul vietii unui bogat si a unui sarac, tabloul bogatiei, al maririi si confortului si tabloul saraciei, al
Citește mai mult

joi, 2 noiembrie 2017

Egoismul-arma atomică a satanei

Nu judecaţi că cineva o să sporească duhovniceşte umblând cu vicleşug. O să sporească pe moment, din lucrarea satanei, dar mai pe urmă... Sfinţii Apostoli, Proorocii ne-au arătat prea bine calea pe care să mergem, ştim prea bine; doar citim toata ziua, dar dacă nu băgăm de seamă



S-a schimbat lumea. Astăzi nu mai este dragoste pentru că nu mai este sinceritate.
Oamenii de astăzi s-au schimbat.
Acum, dacă scapi un cuvânt, nu te uită şi se sapă răutate, dar mai demult chiar dacă se certau între ei, dar imediat apoi erau cei mai buni prieteni şi răutatea nu sporea în suflet.
Pentru cei care nu au dragoste de la început, este mai greu, şi ea, dragostea, se câştigă prin smerenia care se împotriveşte înălţării minţii şi răutăţii.
Dacă ai patima egoismului, cu nici un chip nu poţi trece vămile văzduhului.
Nu socoti că cei care au egoism sunt sănătoşi la minte. Nu! Patima i-a biruit şi se îmbolnăvesc de nu te mai poţi înţelege cu ei. De aceea să fim atenţi să nu lăsăm să ne stăpânească egoismul, să nu pretindem că suntem ceva, „că eu ştiu mai bine ca altul” sau altele de felul acesta, că atunci
Citește mai mult

Memoria Bisericii-Părintele Ioan Bărdaş

S-a născut la 26 decembrie 1913 în Inand, judeţul Bihor. A urmat şcoala primară din satul natal, apoi din 1925, Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea. În 1936 se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, însă din cauza greutăţilor materiale urmează doar un an. În 1938, se înscrie la Academia Teologică din Oradea, pe care o va absolvi în refugiu, la Timi­şoara.
 În timpul studiilor a fost preşedintele Societăţii religioase „Sfântul Atanasie cel Mare” şi a făcut parte din Corul „Armonia” al academiei. În martie 1939 este reţinut de Siguranţa din Oradea pentru „răspândire de manifeste legionare”.

În urma anchetei s-a dovedit că este vorba de o altă persoană, însă tânărul Bărdaş a rămas cu stig­matul de legionar.

La cedarea Ardealului de Nord-Vest, fiind demobilizat, pleacă la Oradea pentru a-şi vedea familia.
Citește mai mult

miercuri, 1 noiembrie 2017

De ce S-a intrupat Dumnezeu ?

Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu şi prin facerea lumii şi a oamenilor, despre care ne
vorbeşte articolul I din Simbolul Credinţei. Dar dovada cea mai mare a iubirii nemărginite ce
ne-o poartă ne-a arătat-o prin aceea că pe Însuşi Fiul Său L-a trimis în Lume, ca om, şi L-a dat
morţii pe cruce „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.


Despre această iubire ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume: „Că
aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede
întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Iar Sf. Atanasie spune: «Fiindu-I milă de neamul nostru şi înduioşându-Se de
slăbiciunea noastră şi mişcat de stricăciunea noastră şi nesuferind stricăciunea morţii asupra
noastră, ca să nu piară ceea ce a făcut şi ca să nu se zădărnicească lucrarea Tatălui, Îşi ia trup
şi acesta nu deosebit de al nostru… şi dă morţii propriul Său trup».

 Aveau oamenii trebuinţă de această întrupare?
Aveau neapărat trebuinţă. Am văzut că prin neascultarea lui Adam a pătruns păcatul şi
moartea în toţi oamenii. Păcatul acesta pusese o duşmănie (Rom. 5, 10) între ei şi Dumnezeu,
fiind toţi „fii ai mâniei” (Efes. 2, 3; R.om. 5, 9), căci îi înrăise şi le slăbise puterea de a face
binele, încât în loc de a face binele pe care-l voia Dumnezeu şi îl cerea cugetul lor, făceau
Citește mai mult

marți, 31 octombrie 2017

Anti-Halloween

Închinarea la moaşte e dispreţuită, dar scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză!

Moda defăimării

« 30 de ONG-uri creştinopate vor interzicerea Halloween-ului din şcoli pe motiv că ar fi o sărbătoare satanistă care ar “leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor”. Da, asta pentru că ameninţările cu arderea pe vecie în Iad la foc mic nu-i dezechilibrează deloc pe şcolari. »


Este punctul de vedere al unei publicaţii româneşti de mare (!?) tiraj şi (din ce în ce mai) mică ţinută. 
E adevărat, e la modă să ne scuipăm credinţa în vreme ce alţii şi-o apără pe-a lor cu dinţii.
E la modă să nu avem nici cele mai elementare noţiuni de Ortodoxie, dar să ne luăm un aer semidoct, scârbit şi suficient şi să proferăm împotriva „creştinopaţilor” „pupători de moaşte”.

Icoana din clasă deranjează, pe când măştile cu draci şi vrăjitoare sunt bine venite!
Închinarea la moaşte e dispreţuită, dar scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză!
Nu cunosc niciun creştin sănătos la cap care să creadă şi să-şi înveţe copilul că viaţa de dincolo înseamnă “arderea pe vecie în Iad la foc mic”, iar dintre atei, liber-cugetători şi alte specii de
Citește mai mult

Halloween – sărbătoare satanică

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acum Valentine’s Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow’s Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor(All Saint’s Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie.

Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de… rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). 
Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc… 
Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, “ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele…”. Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti. Americanii au dezvoltat o adevarata industrie legata de aceastasarbatoare. Se achizitioneaza cu aceasta ocazie accesorii macabre: masti, costume de vampiri, diavoli, dragoni, zombi, leprosi, schelete si nelipsitii dovleci, ajungandu-se pana la vanzari de o jumatate de miliard de dolari anual. 

Vanzarile filmelor horror cresc in aceasta perioada, promotorii filmelor de groaza speculand si ei interesul mare pentru acest praznic. Industria filmelor horrorexploateaza la maxim setea de senzatii tari, dovedind nepasare fata de psihicul omului, caruia nu-i ofera nimic altceva decat angoase.
America face cu ocazia Halloween-ului pregatiri mai mari decat de Craciun sau Paste. Copii se costumeaza in stil horror, se amuza prin sperieturi si merg (colinda) din casa in casa pentru a primi prajituri. Tinerii, mai curajosi, merg in cimitire in miez de noapte si se distreaza facand spiritism. S-a constatat ca in noaptea Halloween-ului se savarsesc foarte multe crime in Statele Unite.

De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea “Cum ati vrea sa
Citește mai mult

Jertfa aduce bucurie?

 Aceasta bucurie a jertfei, astazi n-o gusta oamenii. De aceea sunt chinuiti.Nu au idealuri in ei insisi, se ingreuiasa sa traiasca.
Nobletea duhovniceasca, lepadarea de sine sunt puterea care il pune in miscare pe om.
 Daca nu exista aceasta putere, omul se chinuieste.

 Mai demult, la sate, unii mergeau noaptea sa deschida fara zgomot vreun drum, fara sa-i vada cineva, ca sa fie iertati atunci cand vor muri. Acum rar mai intalnesti acest duh de jertfa.

Am vazut si acolo, in Sfantul Munte, la o procesiune pe monahi, cum treceau pe langa niste rugi si isi agatau camilafcile lor in ele. Dar nimeni nu-i rupea ca sa inlesneasca si pe ceilalti. Toti se plecau, ca sa nu se agate. Faceau metanie la rugi? Macar de ar fi fost Rugul cel Sfant, s-ar fi potrivit!
Dar fiecare spune: “Lasa s-o rezolve celalalt si eu sa-mi fac treaba mea”.
 Dar de ce sa n-o faci tu, caci tu i-ai vazut primul?

Asa fac mirenii care nu cred in Dumnezeu.

Ce sa fac cu o astfel de viata? Mai bine sa mor de o mie de ori. Scopul este ca fiecare sa se gandeasca la celalalt, la durerea celuilalt.

Lumea si-a pierdut controlul. A plecat marimea de suflet, jertfa de la oameni. V-am spus de cateva ori
Citește mai mult

luni, 30 octombrie 2017

Cautarea vindecarii .Dorinta unei minuni

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Evanghelia “Invierea ficei lui Iair(Lc. 8, 41-56)”ne arată, că în două mii de ani lumea nu s-a schimbat mai deloc în ceea ce privește căutarea minunii și a vindecării. Pentru că și astăzi dorim o minune, dorim să se petreacă ceva incredibil în viața noastră, cu totul dumnezeiesc sau dorim să scăpăm de o tumoare malignă, de o insuficiență la rinichi sau avem nevoie de un transplant de inimă.


Tocmai de aceea căutăm donații, sponsori, oameni de bine, care să ne ajute pentru operație…sau ne dorim o minune, o imensă minune, ca mama, soția, bunica, soțul, copilul, vărul, prietenul, duhovnicul…să nu ne moară. Să nu ne moară…cel drag, cel iubit!

Și când căutăm minunea pentru cineva iubit…ne asemănăm lui Iair,conducătorului sinagogii, care nu s-a mai uitat la faptul că Învățătorul este…dușmanul lui, dușmanul ideologic, a trecut peste toată mândria și ipocrizia lui, din dragoste pentru fiica sa…ci I-a cerut ajutorul. Și atunci când doctorii sau oamenii legii ne-au mâncat banii și noi tot nefericiți și triști suntem…dăm fuga la Biserică, ca să cerem ajutor și vindecare și dreptate…de la Cel singur Bun și Iubitor de oameni.

Pentru că în ambele cazuri (vindecare și înviere) s-a apelat la Hristos Dumnezeu ca la ultima instanță.
Citește mai mult

duminică, 29 octombrie 2017

Ce este moartea? -Invierea ficei lui Iair- IPS Bartolomeu Anania

Moartea este negarea vieţii. Moartea este încetarea vieţii. Aceştia sunt cei doi poli: viaţă – moarte. Când viaţa încetează intervine moartea, iar moartea într-un fel este socotită ca nimicire. (…)

Viaţa ştim ce este, e de la Dumnezeu. Dumnezeu este viaţă. Dumnezeu este Cel care a creat cosmosul, Cel care a creat animalele, plantele cu viaţă în ele, Cel care a creat pe om cu viaţă într-însul, dar şi cu suflet, de vreme ce este singura fiinţă asupra căreia a suflat, dându-i suflet, duh. Aşadar, Dumnezeu este viaţă,

Creatorul vieţii şi Cel care întreţine viaţa, iar viaţa este - ştim sigur - un dar al lui Dumnezeu.
Dar moartea? Dacă viaţa a fost creată de Dumnezeu, moartea de cine a fost creată? De Dumnezeu?! Dar Dumnezeu nu crează moarte. Dumnezeu nu crează decât binele, lumină, viaţă, fericire. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: “Printr-un singur om - adică prin Adam - a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea”.

Haideţi să ne reamintim de primele pagini din cartea Genezei. Dumnezeu îi crează pe Adam şi pe Eva şi-i aşează în rai ca să fie fericiţi şi practic nemuritori. Nu ştim care va fi fost modul de existenţă şi de
Citește mai mult

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Învierea fiicei lui Iair – Duminica a XXIV-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Vrednici de iubire şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!

Zice o mărturie sfântă, pe care o citim noi la începutul Sfintei Liturghii, după Ectenia a III-a: “… Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. 
Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului, apoi împlinirea; cunoştinţa adevărului, apoi viaţa veşnică. Iei cunoştinţă de adevăr şi apoi îl împlineşti în viaţă. Aşa şi în Liturghie: în prima parte se citeşte Evanghelia, apoi se săvârşeşte jertfă, când auzim însuşi cuvântul Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”.

Prin cuvântul Lui şi prin chemarea Duhului Sfânt de către preot, în altar: “Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri şi fă adică pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău şi ce este în potirul acesta scumpul sânge al Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Creaţia, viaţa, toate aşa se împlinesc. De aceea cuvântul rostit, predica, e înainte de dumnezeiasca Împărtăşanie. Şi corul a pregătit-o: “Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va grăi lauda Ta” – din cuvântul Psalmistului. Aşa ne rugăm şi acum: să deschidă bunul Dumnezeu buzele noastre şi gura noastră să grăiască lauda Lui; iar inimile să asculte.

După ce Mântuitorul scosese legiunile de demoni din bărbatul (sau bărbaţii, în Evanghelia după
Citește mai mult
Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net