DESPRE FEMEIA GÂRBOVĂ - Duminica a XXVII a dupa Rusalii

Evanghelia de la Luca – 13, 16-17

Evanghelia de astăzi e aşa de luminată şi aşa de limpede, că oricine o înţelege, aş zice că aproape nu mai are nevoie s-o tâlcuiască nimeni. Dar după cum ierburile şi florile cele binemirositoare, ca busuiocul, menta şi altele, cu cât le freacă cineva mai mult în palme şi le pipăie, cu atât mai mare mireasmă aduc celor ce fac aceasta, şi precum scafandrii, care merg pe fundul mării ca să caute mărgăritare, cu cât se scufundă mai adânc în adâncurile cele mari ale oceanelor, cu atâta află mărgăritare mai de preţ, aşa se întâmplă şi cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi.

Dacă le citim la suprafaţă, sau le ascultăm la suprafaţă, după literă, ne folosim
Citește mai mult

Duminica a 27-a după Rusali - Tămăduirea femeii gârbove

Lc. 13, 10-17

Îndreptarea cea întru Hristos
 “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”

Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire ” (Lc. 2, 34)
Cuvintele pe care le-am pus în fruntea cuvântării mele sunt scrise în Sfânta Evanghelie de la Luca, în ceea ce numim noi întâmpinarea Domnului. Ele sunt spuse de un om ales de Dumnezeu, un om purtător de Duh Sfânt, un om cu frică de Dumnezeu, un om care s-a învrednicit de făgăduinţa lui Dumnezeu, aceea că-1 va vedea pe Mântuitorul lumii. Şi L-a văzut! Aceasta făgăduinţa s-a împlinit atunci când Mântuitorul lumii a împlinit 40 de zile de la naşterea sa.

Această făgăduinţă s-a împlinit la întâmpinarea Domnului, când dreptul
Simion, condus fiind de Duhul Sfânt, S-a dus la Templul din Ierusalim, unde Maica Domnului şi cu dreptul Iosif l-au dus pe Mântuitorul Iisus Hristos, să se
Citește mai mult

Unde este Ţara Sfântă?

Am observat că în ultimii ani a devenit o modă să căutăm cu orice preţ să vizităm Ţara Sfântă. Nu de puţine ori însă am întâlnit oameni despre care ştiam că nu au ajuns să “viziteze” măcar o dată şi propria biserică parohială, participând la Sfânta Liturghie, dar au ajuns să “viziteze” Ţara Sfântă.


 Să-L cauţi pe Hristos e categoric un lucru foarte bun şi nu zic că e rău să vrei să calci “pe urmele paşilor Lui”. Fiecare din cei care au ajuns să aibă o astfel
Citește mai mult

Poezie-Un lung tren ne pare viata

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne mai dăm seama, unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut…


Iar durerile sunt stații, lungi de nu se mai sfârșesc,
Şi în ciuda noastră parcă, tot mai multe se ivesc.
Citește mai mult

Sfanta Mucenita Filofteia si Sfantul Nicolae


Sfantul Nicolae era un mare ierarh, un arhiereu al lui Dumnezeu care avea legaturi directe cu imparatul Constantin, la primul Sinod de la Niceea, un om cu multe relatii in lumea aceasta pamanteasca.

Sfanta Filofteia, o fetita, o taranca saraca, poate nu stia nici sa se iscaleasca, cu niste parinti modesti, saraci, plugari, traind intr-o localitate din Bulgaria. Sfantul Nicolae, dupa cum s-a vorbit in "Viata lui", el insusi facand minuni in viata lui pamanteasca; iar pe Sfanta Filofteia nimeni n-a cunoscut-o in viata ci, decat in momentul martiriului ei.

 Ce-i uneste pe dansii si ce-i face laudati si neuitati de memoria lumii?

Bunatatea inimii lor. Sfantul Nicolae a fost un om foarte milostiv, la dimensiunile lui si Sfanta Filofteia de asemenea, la saracia ei. Amandoi erau plini de har, plini de putere dumnezeieasca. Dragostea de Dumnezeu luase legatura cu suvoiul dragostei din inima lor. De aceea au ajuns de neuitat.

Sfantul Nicolae a facut multe lucruri inalte in viata lui pamanteasca si dupa aceea. Sfanta Filofteia a facut numai dupa moartea ei multe lucruri minunate.. si multe vindecari.

La Sfantul Nicolae se povesteste cu detalii si cu staruinta, intre minuni, acea fapta de milostenie a lui facuta catre o familie in care erau trei fete sarace. De
Citește mai mult

Datatorul de daruri - Sfântul Nicolae

    Cei mai mulți sfinți sunt ai „oamenilor mari”, care le înțeleg mǎreţiile. Sfântul Nicolae este si al „oamenilor mici” si, prin aceasta, al tuturor. La el se gândesc toți cei care-l așteaptă ca aducător de daruri.

Îndreptător credinței si chip blândeţilor, de când a propovăduit in Mira Lichiei – unde a fost episcop – s-a impus in conștiința credincioșilor contemporani cu el si a rămas contemporan cu toate generațiile de credincioși.

A câştigat cu smerenia cele înalte si cu sărăcia cele bogate. A fost sărac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sărac pentru ca i-a ajutat pe cei săraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a știut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: „Fericiți cei milostivi, ca aceia se vor milui.”

 A fost doritor de înmulțirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piară in păcat.

E firesc sa ne întrebam: Oare, daca Sfântul Nicolae – care, după numele sau înseamnă „Biruitor de popoare” – ar fi in vremea noastră si ar birui rǎutǎţile din sufletul nostru si gândurile cele rele din mintea noastră cu mijlocirile sale sfinte, daca ar fi, deci, contemporanul nostru, oare ce ne-ar indemna el mai mult sa facem?

Fǎrǎ îndoiala ca, fiind el milostiv, ne-ar indemna sa fim milostivi, fiind datator de daruri, ne-ar indemna s-avem si noi ceva de dat. De dat Mântuitorului prin frații săi cei mici.
Sa avem si noi ceva de oferit Domnului Nostru Iisus Hristos, din ceea ce am agonisit noi prin munca noastră cinstita. Ne-ar indemna sa avem ceva, dar nu pentru noi, ci sa avem pentru alții, pentru frații noștri care au trebuința de ajutorul nostru.

Sa facem in așa fel incit ceea ce la noi este de prisos sa fie de ajutor celor care au lipsa. Sfântul Nicolae Cel Milostiv ne-ar indemna sa fim ca el.
Sfântul Nicolae Cel Datator de Daruri ne-ar indemna sa fim si noi oferitori de daruri.

Si sa facem aceasta cu inima curata, cu dorința de a împlini lipsurile celor lipsiți. Sa o facem cu inima de părinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce mulțumire, aduce seninătate.

Pentru ca, zice Isaac Sirul, atunci când oferi ceva, cuiva, veselia fetei tale sa fie mai mare decât darul pe care-l oferi.

Daca am putea face si noi așa, sigur s-ar bucura si Nicolae, a cărui sfânta pomenire o facem astăzi.

Caci el ne e apropiat de suflet si-l putem cinsti numai daca suntem si noi milostivi si buni si iertători si induratori cum a fost el, sau cum putem fi noi, la masurile noastre, îndrumați de el.

 Sa spunem, deci, împreuna: „Cu mila ta, Sfinte, sfinților te-ai arătat, ca Evanghelia lui Hristos, primind-o, cuvioase, ti-ai pus sufletul pentru poporul tău, mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte, pentru aceștia te-ai sfințit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu”.

Sfinte Nicolae, roagă-te Domnului pentru noi. Amin!

Pr. Teofil Paraian

Citește mai mult

Sfântul Nicolae și criza identității

În uriaşul palat al memoriei sale, Biserica poartă discret, bogat şi liniştit comorile nepieritoare ale istoriei milenare pe care a străbătut-o. Hristos mângâie şi desfată pe cei chemaţi la Cină Sa, aducând din vistieria trecutului miresmele cereşti ale celor care şi-au închinat pentru totdeauna viaţa Lui. Fără zgomot, „cu ajutorul Duhului Sfânt”, străbătând cărările timpului, Biserica înscrie în memoria sa pentru etrnitate, tot ce este sfânt, curat şi frumos.

Şi Sf. Nicolae înfrumuseţează şi îmbogăţeşte acest univers prin viaţa sa minunată. El este unul dintre sfinţi cei mai cunoscuţi şi cu cea mai mare popularitate. El a devenit simbolul universal al dărniciei şi al bunătăţii, fără el chiar şi viaţa necredincioşilor ar fi mai săracă. La amintirea numelui său copiii surâd, iar bătrânii îşi descreţesc fruntea.

Atunci ca şi acum el este atât de universal în manifestarea bunătăţii sale. Cine şi-ar permite să pună limite confesionale sau de altă natură milostivirii sfântului?! Cum ai putea spune că sfântul este milostiv numai cu cei credincioşi şi că pe ceilaţi îi ignoră, când un ochi atent poate observa că sfântul nu ţine seama de asemenea criterii, ci dimpotrivă, parcă face tocmai invers!? El imită pe  Dumnezeu „care face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mat 5, 45).

Am putea spune că Sfântul Nicolae nu este „al Bisericii”, el este un sfânt al lumii întregi, al celor buni şi al celor răi, al celor credincioşi şi al celor atei. Cine nu se bucură la rostirea numelui său? Sau cine şi-ar permite să priveze după socotinţe omeneşti pe unii oameni de această bucurie? Acestă atitudine a Sfântului prin care iese din pridvorul Bisericii şi-i întâmpină pe toţi fără deosebire,  îi dă o aură proprie.

O priviere neatentă şi superficială l-ar exila pe Sfântul Nicolae într-un universalism fără identitate şi rădăcini. Această tendinţă bolnăvicioasă este aşa de modernă şi atrăgătoare şi s-ar vrea aplicată tuturor celor care nu vor să nu fie numiţi „fanatici”.

Prin bunătatea sa Sfântul este universal, cuprinde pe toţi în sine şi totuşi este „ieşit” din lume şi se  „se osebeşte” de ea (II Cor 6, 17).

El este o paradigma (modelul) universalismului care izvărăşte din identitatea clară pe care Sfântul şi-a afirmat-o în vremi de mare confuzie. Este reprezentativă atitudinea Sfântului Nicolae faţă de Arie care „a început a învăţa eresurile cele fără Dumnezeu” pe care Sfântul „ca pe o fiară cumplită l-a surpat”.

Cu toată bunătatea sa, sfântul nu relativizează adevărul, ci îl afirmă cu o atitudine pe care unii de astăzi desigur că ar numi-o fundamentalistă, anacronică şi fanatică. Arie „cel orbit cu eresul”,  rafinat în forţa precizării, elevat în puterea discursului, iscusit în manipularea silogismelor, făcea ca erezia să fie mai „raţională” decât adevărul. De acea Sfântul, străbătut de o dumnezeiască râvnă l-a izgonit „de la masa învăţăturii dumnezeieşti” şi toată nebunia lui a fost surpată şi denunţată (desigur că acest lucru nu s-a întâmplat aşa de uşor)
Sfântul este cel care a îndreptat pe cei păcătoşi prin pocăinţă, „a luminat turma sa ca un părinte şi învăţător”, iar prin rugăciunea şi sfinţenia vieţii sale „a stins mulţimea zeilor celor păgâni”.

Sărbătorind pe Sf. Sfântul Nicolae înţelegi că bunătatea şi universalismul nu dizolvă identitatea, ci dimpotrivă o conturează.
 Deşi există „un Dumnezeu şi Tată al tuturor” (Ef 4, 6), a Cărui împărăţie „ peste toţi stăpâneşte” (Ps 102, 19), mai ştim că  este o singură cale ce duce spre El (Ioan 14, 6), este o singură „credinţă dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3), este „un dreptar al cuvintelor sănătoase”(II Tim 1, 13), este „o credinţă şi un botez” ( Efeseni 4, 5). Dumnezeu a descoperit lumii nu numai unicitate Sa , ci şi unicitatea acestor valori.

De la Sf Nicolae înţelegi că universalismul care cuprinde pe toţi nu se opune identităţii ce vine din „învăţătura cea după dreapta credinţă” (I Tim 6, 3) şi din sfinţenia vieţii; în mod paradoxal puterea universalismului izvorăşte din  această identitate, iar afirmarea identităţii ţinteşte asumarea celuilalt şi nu separarea.
Astăzi, mai mult ca oricând este ştirbită această înţelegere.

Creştinii de acum stau permanent sub presiunea acestor ispite:
1) Să se relativizeze adevărul sub premiza că fiecare religie pretinde că este bună, iar dacă facem şi noi acelaşi lucru „nu suntem mai grozavi decât alţii”.
2) Să accepte  şoaptele insidioase ale vicleanului potrivit cărora, trebuie să fii „modern” şi să accepţi anumite compromisuri de natură etică. Lumea s-a schimbat şi dacă tot ţinem la credinţa noastră cu atâta stricteţe cine o să se mai apropie de Biserică? Modelul de viaţă al sfinţilor te ajută să denunţi aceaste ispite şi să  eviţi atât fanatismul cât şi compromisul care stau ca două fiare apocaliptice gata să sfâşie  „chiar şi pe cei aleşi”.

În ziua de şase decembrie înţelegi mai mult ca oricând că nu universalismul abstract ajută lumea, ci numai sfinţenia şi bunătatea întrupate în fiinţa omului. Lumea„piere sau se mântuieşte în fiecare om.

Şi este mântuită ori de câte ori un om acceptă crucea şi propria răstignire pentru lume.

Sfântul Nicolae ajută lumea pentru că „a ieşit” din lume şi s-a răstignit faţă de ea.

Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh, Ed Sophia


Citește mai mult

Vindecarea orbului din Ierihon-Duminica a XXXI a dupa Rusalii

           În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Binecuvântaţi creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Neîncetat să avem acest gând în sufletul nostru, atunci când ne rugăm, când citim, când ne împărtăşim: să simţim că trăim timpul lui Dumnezeu ca acum, ca un astăzi neîncetat.


Altfel spus, ascultând acum dumnezeiasca Evanghelie să simţim pe Mântuitorul, Care este izvorul ei, iar cuvintele Lui sunt rostite pentru noi, acum, în acest ceas, în acest loc. Să simţim aşa cum simţeau cei care Îl ascultau cu adevărat; căci nu toţi cei care au fost în preajma Mântuitorului s-au curăţat; dar toţi cei care au fost cuprinşi în inimile lor de cuvintele Lui s-au
Citește mai mult

Predică la Duminica a XXXI-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon

Despre credința cea statornică și despre milostenie -
 
“Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 39)
Pr Cleopa Ilie
Iubiți credincioși,

Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de învățături duhovnicești, din care noi putem să scoatem în lumină multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astăzi despre vindecarea orbului din Ierihon, lăsând la o parte alte învățături ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne
Citește mai mult

Exercitiul sinceritatii

Noi trebuie să avem exerciţiul sincerităţii, dar sinceritatea este disconfortantă; adică a fi sincer înseamnă să te priveşti pe tine sau să privești către tine, dar în lumina lui Dumnezeu.Şi atunci, dacă te privești în lumina lui Dumnezeu, vezi unde te poziţionezi în realitate, în realitatea lui Dumnezeu – nu doar în realitatea ta subiectivă, pe care ţi-o poţi fabrica tu cum vrei – ci într-o realitate a lui Dumnezeu, a Subiectului divin.


Şi atunci, [confruntat cu] această realitate a lui Dumnezeu, nu mai poţi să stai confortabil în realitatea ta. 
Adică, dacă te priveşti în lumina lui Dumnezeu, vezi că ai de făcut treabă. 

Lumina lui Dumnezeu te scoate din confortul propriei realităţi şi al propriilor patimiȘi atunci oamenii, de multe ori, din comoditate refuză sinceritatea. Pentru că nu vor pur și simplu să-şi pună pielea la bătaie. Omul de multe ori suspendă gândirea, efectiv suspendă gândirea pentru că, dacă ar gândi, ar trage concluzii. Și ei simt că acele concluzii, cumva, trebuie să le şi aplici. Şi simt lucrul ăsta și atunci preferă să nu gândească. Să suspende.

Și de aceea mulţi oameni nu cred în Dumnezeu: pentru că nu vor să creadă în Dumnezeu sau pentru că au nevoie să nu creadă în El, tocmai din această lipsă de sinceritate în final.

Nu cred că există un om care să fie sincer – şi, când zic sincer, mă refer și la faptul de a fi dezinteresat; dezinteresat înseamnă să nu fie implicată nicio patimă în gândirea ta, aşa cum ai relaţii dezinteresate cu oamenii.

Ce înseamnă să ai relaţii dezinteresate cu oamenii? Să nu ai niciun interes cu cel care stabileşti o relaţie; niciun interes trupesc, niciun interes material sau de putere sau de influenţă, niciun astfel de interes; atunci abia începe să fie o relaţie dezinteresată.
Şi o relaţie dezinteresată este atunci când începi să te interesezi tu de nevoile lui, atunci începe să fie o relaţie dezinteresată, nu doar când n-ai niciun interes tu faţă de el, ci când începi tu să fii preocupat de nevoile lui şi să-l ajuţi pe acela. Asta înseamnă să ai o relaţie dezinteresată.

Şi de sinceritate nu poate să fie vorba atunci când apare și interesul în gândirea omului. 

Și vă ziceam că nu cred că există un om care să fie sincer, să fie dezinteresat, adică să nu-şi caute patimile, să nu fie influenţat de propriile patimi în căutările lui şi să nu ajungă la convingerea că Dumnezeu există, în căutare. 

Deci, dacă eşti sincer şi dezinteresat, chiar dacă la un moment dat eşti ateu sau necredincios, dar, dacă eşti sincer, Dumnezeu ţi Se descoperă.

Şi ajungi să-L vezi pe Dumnezeu. 

De-asta zic că nu cred că există oameni care, căutând adevărul cu sinceritate, au ajuns la concluzia că nu există Dumnezeu.

 Deci nu am întâlnit până acum un astfel de ateu care să [rămână] ateu din căutarea adevărului. 

Mai degrabă din dorinţa de a-şi masca propria subiectivitate şi de a-şi trăi viaţa aşa cum îi convine lui, fără să mai aibă şi probleme de conştiinţă, fără să mai aibă disconfortul conştiinţei.

Pr. Pantelimon de la Oasa

Citește mai mult

Cine a fost SF. ANDREI ŞAGUNA ?

Acest minunat părinte, trimis de Dumnezeu ca un apostol, pentru a aduce nădejde şi pace neamului românesc ortodox, oprimat şi umilit, din Ardeal, a strălucit în veacul al XIX-lea ca o lumină, pe care vânturile şi furtunile nu au reuşit să o stingă.

S-a născut din părinţi temători de Dumnezeu, proveniţi din aromânii locuitori în Peninsula Balcanică. Familia Şaguna, în care, din voia lui Dumnezeu, a venit pe
Citește mai mult

Cât de barbati la minte suntem - Apostolul Andrei

Cât de bărbați [Andrei vine de la gr. anir, andros = bărbat] la minte suntem, cât de bărbătoși la suflet, și bărbații și femeile, și înrădăcinați în iubirea noastră de credință și de neam, în comparație cu bărbatul acesta preaminunat, cu Sfântul Apostol Andrei, care acum 2000 de ani, din porunca Domnului nostru, ca Apostol al Său, a inițiat o predicare a credinței creștine pentru a dezrădăcina idolatria neamurilor…și a ajuns până la strămoșii noștri? Cum ar trebui să fim noi, ca Biserică și ca nație, cei de 2000 de ani ortodocși pe aceste meleaguri?


Și nu sunt deloc întrebări retorice! Pentru că înrădăcinarea de milenii a credinței ortodoxe la noi ne face și mai responsabili față de cei care, nici până astăzi nu au cunoscut Ortodoxia credinței, datorită credinței lor eretice sau nu
Citește mai mult

Amestecătura

„Nu vă înjugaţi la un jug străin cu cei necredincioşi“ – II Cor. 6, 14 –
 Nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24). 

Aceste cuvinte ale Domnului sunt foarte serioase pentru orice om credincios. Ele arată hotărât că viaţa lui nu poate fi un compromis între bine şi rău, între păcat şi sfinţenie, între Hristos şi mamona.

Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei.
Sfântul Apostol Pavel, scriind creştinilor din Corint, spune iarăşi lămurit: „Nu vă înjugaţi la un jug străin cu cei necredincioşi; căci ce însoţire are dreptatea cu
Citește mai mult

Cum ne iubeste Hristos

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.“ (Ioan 15, 12)

O istorioară spune că în timp ce Mântuitorul era pe cruce şi era gata să-Şi dea duhul în mâinile Tatălui, prin mijlocul mulţimii care stătea acolo şi-a făcut loc un om care venea grăbit de departe.

Se vedea că alergase cale lungă. Şi, prăbuşindu-se la picioarele crucii, şi-a ridicat ochii plini de lacrimi spre Domnul, Care abia mai sufla. Şi, cu glas tare, L-a rugat plângând şi gemând:
– Doamne, spune-mi, înainte de a muri, toată învăţătura Ta şi mie.
Domnul Iisus Şi-a mai deschis o dată ochii, l-a privit cu nesfârşită milă şi, iubindu-l, i-a zis:
Citește mai mult

Tanarul bogat – Pr. Dumitru Stăniloae. Duminica a XXX a dupa Rusalii

 Păzirea poruncilor: Luca 18, 18-2
  
Posibilitatea naşterii patimilor este dată prin existenţa afectelor naturale. „Patimile condamnabile şi contrare firii, care atârnă de noi – zice Sfântul Maxim Mărturisitorul -, nu-şi au sursa în noi altfel decât în mişcarea afectelor conforme cu firea.“[1]


Ce sunt aceste afecte conforme cu firea şi cum au răsărit în firea noastră? Ele sunt numite de Sfântul Maxim tot patimi (πάθη), întrucât reprezintă şi ele o trăsătură de pasivitate a firii noastre. Ba, ele reprezintă chiar o pasivitate mai deplină decât patimile contrare firii. Căci la naşterea şi creşterea celor din urmă a contribuit într-o anumită măsură şi voia noastră, chiar dacă mai pe urmă ele ne stăpânesc cu totul. În acest sens, ele au depins de noi ca să se nască şi să crească, şi întrucâtva depinde de noi ca să ne eliberăm de ele. Însă afectele conforme cu firea nu atârnă câtuşi de puţin de noi. De aceea am spus că ele
Citește mai mult

Duminica a XXX a -Sfântul Luca al Crimeei

Aţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împarta averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului.

Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultand cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie.
Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi:
 “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. 
Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. 
Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va manca: aţi strâns comori în vremea din urmă.
Citește mai mult

Duminica a XXX adupa Rusalii -Predica

Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi.


„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a
Citește mai mult

Doamne, nu mă pedepsi

… „Că nu este nici un om care să fie viu şi să nu greşească, ci numai Tu, Doamne, eşti fără păcat. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul…“


Noi toţi greşim în multe feluri… (Iac. 3, 2).

Dacă zicem că nu avem păcat, minţim, şi adevărul nu este în noi (1 Ioan 1, 8).

Dacă nu greşeşte cineva în vorbire (o, mai ales în vorbire!), este om desăvârşit…

Dar cine oare dintre noi, dacă este sincer înaintea Ta, Doamne, ar
Citește mai mult

CANONUL DUPĂ SPOVEDANIE

Spovedania fără canon nu este completă. De aceea, duhovnicul este dator să dea fiecărui credincios la mărturisire un canon potrivit cu păcatele săvîrşite, cu vîrsta şi sănătatea lui.


Iată, pe scurt, treptele canonisirii, după învăţătura Sf. Părinţi:
1. Sfătuirea şi povăţuirea duhovnicească individuală, după mărturisire;
2. Mustrarea părintească a credinciosului pentru păcatele tăcute cu voie şi fără voie;
3. Canonisirea după spovedanie, potrivit cu rînduiala Bisericii şi cu Sfintele
Citește mai mult

Intrarea în biserică - de Zorica Lațcu

Așa Te vede duhul meu, Stăpână:
 
Te duce Ana, Maica-Ta de mână.

Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,

În ochi porți cerul nopților de vară

Și părul Tău e caer de lumină.

Smerit în rugă, trupul mic se-nclină

Și fața de copil așteaptă harul.


Ca să-Ți picteze slava, iconarul,

Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,
Citește mai mult

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA

“Iubiti credinciosi, astazi sarbatorim cu totii Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, o sarbatoare foarte frumoasa in cinstea Imparatesei Cerului. Ati auzit cantarile de la strana care ne arata cum intreg universul, toate puterile ceresti o lauda pe Maica Domnului.

In Sfanta Evanghelie pe care am auzit-o cu totii astazi ni se spune cum o femeie, vazandu-L pe Domnul Iisus Hristos, a laudat-o pe Maica Domnului Iisus Hristos. Stim, de asemenea, de la Bunavestire cum ingerul, iarasi, a fericit-o, a laudat-o pe Maica Domnului. Deci iata, Maica Domnului, atat din timpul vieti ei, cat si dupa moartea trupeasca este laudata de oameni, de puterile ceresti.

Iubiti credinciosi, sarbatoarea de astazi ne aminteste un moment foarte frumos din viata Maicii Domnului, un moment de la varsta de trei ani. Iata ca pe 8
Citește mai mult

Bogatul caruia i-a rodit tarina - Predica la duminica a XXVI- a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Vrednicilor de iubire dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,Faca Domnul, din indurarea Lui, si astazi sa ni se impartaseasca lumina divina, in bucuria inimilor noastre si plinirea lor, din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei randuit de Parintiii Bisericii noastre. 

Sa fie citit si ascultat astazi.

A zis Domnul pilda aceasta: “Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina.
Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele?
 Si a zis: Aceasta voi face: Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu:
Suflete, ai multe bunatati strinse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te.
Iar Dumnezeu i-a zis:
Nebune! In aceasta noapte voi cere de la tine sufletul tau.
 Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi?
Asa se intampla cu cei ce-si aduna comori siesi si nu se imbogatesc in Dumnezeu” (Luca 12, 16-21).

Iubitilor, cu o inima vie, dornica de adevar si mantuire, sa fim acum, ascultand si talcuind acest dumnezeiesc cuvant al Evangheliei, fiecare vers, gustand si rodind in noi lumina adevarului.

 E o parabola, un fapt luat din lumea noastra obisnuita, de dupa pacat, rostita de
Citește mai mult

Duminica a XXVI a dupa Rusaliii-Bogatul caruia i-a rodit tarina

CELE PE CARE LE-AI STRANS ALE CUI VOR FI?

Sa ascultam o parabola simpla. Una din acelea pe care Mantuitorul, probabil, le improviza pe loc, dupa nivelul ascultatorilor si dupa subiectul convorbirii. Povestirile Sale sunt adevarate creatii literare. Lui Iisus i s-ar cuveni un loc aparte, in afara de acela pe care il are in istoria mantuirii, si in istoria culturii si a literaturii universale. Evident, e prea mare pentru aceasta.



Dar a-L revendica si pentru cultura si literatura, nu mi se pare a-L cobora sau a propune vreo blasfemie. N-ar fi decat o noua ipostaza pamanteasca a Sa, reflectand in mod concret realitatea. Gandul meu porneste de acolo ca ar trebui sa deschidem pentru Iisus toate drumurile ca sa intre in viata oamenilor. Dar am pornit de la promisiunea ca vom asculta o parabola. Parabola e o specie literara care .vorbeste prin analogie, prin asemanare. Iti spun ceva, ca sa intelegi altceva. De aceea se mai numeste si "pilda". Zicem adesea, in vorbirea zilnica: Cutare "vorbeste in pilde", adica cu subintelesuri, cu aluzii. Cel care vorbeste in pilde o face pentru ca ceea ce vrea sa-ti comunice e mai usor de inteles si mai concludent pe calea aceasta.

De cele mai multe ori intelesul parabolei se impune de la sine, imediat, uneori chiar mai convingator
Citește mai mult

GALERIE FOTO

Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net Buna-Vestire.net

Pr. Iustin Parvu

Părintele Iustin Pârvu : “Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!”

Este Har...

- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

Parintii nostri

Parintii nostri

Sf. Nicolae Velimirovici


”Oamenii buni nu ţin cuvântul lui Hristos scris pe hartie, pentru ca hartia este in
afara omului şi poate fi pierdută. Nici în minte nu-l ţin, pentru ca mintea se afla
la suprafaţa fiinţei, si poate uita. Ci îl ţin întru cele mai dinlăuntru, în inima
curata si bună, unde nu se poate pierde, nici nu se poate uita, ci unde creşte ca
aluatul si dă în spic ca grâul, veselindu-l pe om ca vinul şi mângâindu-i viaţa lui
ca untdelemnul, ca să strălucească precum soarele.”

Maica Domnului

Maica Domnului

Spovediți-vă

Grabeste-te sa dezvalui ranile tale sufletesti inaintea Domnului si cauta dezlegare si iertare. Si, daca dupa iertare mai mult vei cadea in aceleasi pacate, mai mult sa faci pocainta si asa pana la sfarsit. Si Dumnezeu, vazand osteneala si pocainta ta, nu te va lasa fara ajutorul si mila Sa. Daca El ne-a poruncit sa-i iertam aproapelui, ce se caieste, de saptezeci de ori cate sapte, cu atat mai mult ne va da El Insusi iertare daca vom alerga la El cu pocainta. Iar faptul ca patimile nu se departeaza, este din voia lui Dumnezeu. Scriu Sfintii Parinti ca patimile si caderile il smeresc pe om, il duc la zdrobirea inimii si prin aceasta atrag asupra lui mila lui Dumnezeu. (Sfantul Iosif)